A existat o fază timpurie când am devenit conștient intelectual de mecanismul biologiei credinței. M-am gândit: „O, Doamne, pot crea această viață magnifică”. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să găsesc pe cineva care să stea suficient de mult încât să mă lase să le ofer știința. Îmi încheiam discuția și apoi se uitau la mine înclinând capul și răspundeau: „Pentru un tip care spune că știe asta, viața ta nu arată deloc bine”. Acesta a fost semnalul meu de trezire. Nu foloseam mecanismul, le spuneam doar academic oamenilor despre mecanism. Iar când nu îți iei cuvântul, nu înseamnă nimic.
Mi-am dat seama că trebuie să fac din aceste cunoștințe o parte a vieții mele înainte de a le spune altor oameni despre ea. Și partea frumoasă a fost că, odată ce mi-am făcut de fapt această intenție, a devenit parte din viața mea foarte repede.