Eminentul istoric britanic Arnold Toynbee a vorbit despre civilizații ca având cicluri de viață. Într-un ciclu de viață individual, ceva începe, se dezvoltă, se maturizează și scade. Toynbee a spus că o civilizație nou formată este ca un copil care experimentează și încearcă lucruri noi. Aceasta ar fi perioada de dezvoltare timpurie a civilizației. Apoi, o civilizație începe să adopte credințele care funcționează pentru ea și, odată ce se ține de aceste credințe, intră într-o perioadă de rigiditate. Acest lucru este asemănător cu faptul că copilul face toate lucrurile experimentale, dar apoi se lovește de peretele unui părinte spunând „Așa este” și interiorizează acel mesaj.
Dar există o problemă cu această rigiditate: Universul se schimbă continuu și dinamic. Așadar, încercarea de a ține o credință duce la provocări care rezultă din faptul că nu sunt suficient de flexibile pentru a se apleca cu curenții schimbării. Ceea ce este rigid începe să scadă.
Civilizațiile au venit și au plecat întotdeauna. Ciclul nostru particular este unic, totuși, pentru că nu doar punem capăt unei civilizații, ci terminăm și o etapă completă a evoluției. De asemenea, avem potențialul de a sări într-o altă etapă a evoluției, dar trebuie să subliniez că avem potențialul. Nu putem spune rezultatul. Putem sau nu să reușim și trebuie să o deținem cu adevărat. Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să încetăm să încercăm să vedem cum am putea supraviețui, ci că ar trebui să fim cu atât mai activi în încercarea de a face acest lucru.