Cartea Biologia credinței este acum disponibilă în Porteguese de Butterfly Editora Ltda din Brazilia. Următorul interviu a fost realizat cu Mônica Tarantino și Eduardo Araia pentru Revista Planeta, mai 2008. Pentru traducerea portugheză, a se vedea Entrevista, Edição 428 - Maio / 2008, la www.revistaplaneta.com.br.
1 Sunteți una dintre cele mai importante voci ale unei noi biologii. Care sunt diferențele dintre biologia tradițională și versiunea ta?
Când am introdus pentru prima dată conceptele pe care le numesc în mod colectiv „noua biologie” în 1980, aproape toți colegii mei științifici au ignorat aceste idei noi ca fiind incredibile, iar unii chiar au mers până la a numi-o „erezie” științifică. Cu toate acestea, de atunci, biologia convențională a trecut printr-o revizuire profundă a credințelor sale de bază. Noile revizuiri ale biomedicinei conduc știința tradițională către aceleași concluzii pe care le-am avut acum douăzeci și cinci de ani. Partea amuzantă este că, atunci când am prezentat pentru prima dată prelegeri publice despre „noua biologie” în 1985, colegii mei științifici au plecat la prelegerile mele considerând ideile ca zboruri ale fanteziei. Astăzi, când prezintă aceleași informații, cercetătorii răspund rapid: „Deci, ce spuneți că este nou?” Într-adevăr, convingerile noastre biologice evoluează.
În timp ce știința de vârf a dobândit o viziune diferită asupra modului în care funcționează viața, publicul larg este încă educat cu credințele învechite. Oamenii de știință știu că genele nu controlează viața, totuși majoritatea mass-media (TV, radio, ziare și reviste) încă informează publicul că genele le controlează viața. Oamenii încă își atribuie în primul rând deficiențele și bolile disfuncțiilor genetice. Din moment ce suntem învățați că genele „controlează” viața și, din câte știm, nu ne-am selectat genele și nici nu le putem schimba, atunci percepem că suntem neputincioși în a ne controla biologia și comportamentele. Credințele despre gene determină publicul să se perceapă ca fiind „victime” ale eredității.
Cu toate acestea, astăzi există încă unele diferențe foarte semnificative între punctele de vedere ale biologiei convenționale și perspectivele oferite de „noua biologie”. În primul rând, biologii tradiționali încă recunosc că nucleul (organul celular care conține genele) „controlează” biologia, o idee care subliniază genele ca factorul de control „primar” în viață. În contrast, „noua biologie” concluzionează că membrana celulară („pielea” celulei) este structura care „controlează” în primul rând comportamentul și genetica unui organism.
Membrana conține comutatoarele moleculare care reglează funcțiile unei celule ca răspuns la semnalele de mediu. De exemplu, un comutator de lumină poate fi folosit pentru a aprinde și stinge o lumină. Comutatorul „controlează” lumina? Nu chiar, deoarece comutatorul este de fapt „controlat” de persoana care îl pornește și îl oprește. Un comutator cu membrană este analog cu un comutator de lumină prin faptul că pornește și oprește o funcție celulară sau citirea unei gene... dar comutatorul cu membrană este de fapt activat de un semnal de mediu. Deci „controlul” nu este în comutator, ci în mediu. În timp ce biologii convenționali recunosc acum că mediul este un contributor important în reglementarea biologiei, „noua biologie” subliniază mediul ca control primar în biologie.
În al doilea rând, știința biomedicală convențională subliniază că „mecanismele” fizice care controlează biologia se bazează pe mecanica newtoniană. În schimb, „noua biologie” recunoaște că mecanismele celulei sunt controlate de mecanica cuantică. Aceasta este o diferență majoră de perspectivă din următorul motiv: mecanica newtoniană pune accent pe tărâmul material (atomi și molecule), în timp ce mecanica cuantică se concentrează pe rolul forțelor energetice invizibile care formează în mod colectiv „câmpul” (vezi Câmpul de către Lynne MacTaggart).
Medicina vede corpul ca pe un dispozitiv strict mecanic compus din substanțe fizice biochimice și gene. Dacă funcționarea organismului este afectată, medicina folosește medicamente fizice și chimie pentru a vindeca corpul. În universul cuantic, se recunoaște că câmpurile energetice invizibile și moleculele fizice cooperează în crearea vieții. De fapt, mecanica cuantică recunoaște că forțele invizibile în mișcare ale câmpului sunt factorii primari care modelează materia. La vârful biofizicii de astăzi, oamenii de știință recunosc, de asemenea, că moleculele corpului sunt de fapt controlate de frecvențele energiei vibraționale, astfel încât lumina, sunetul și alte energii electromagnetice influențează profund toate funcțiile vieții. Această nouă perspectivă despre puterea forțelor energetice oferă o înțelegere a modului în care medicina energetică asiatică (de exemplu, acupunctura, feng shui), homeopatia, chiropractica și alte modalități complementare de vindecare influențează sănătatea.
Printre forțele „energiei” care controlează biologia se numără câmpurile electromagnetice care sunt generate de minte. În biologia convențională, acțiunea minții nu este cu adevărat încorporată în înțelegerea vieții. Acest lucru este foarte surprinzător, deoarece medicamentul recunoaște că efectul placebo este responsabil pentru cel puțin o treime din întreaga vindecare medicală, inclusiv intervenția chirurgicală. Efectul placebo apare atunci când cineva este vindecat din cauza credinței sale (acțiunea minții) că un medicament sau o procedură medicală îl va vindeca, chiar dacă acel medicament poate fi o pastilă de zahăr sau procedura o falsă. Interesant este că influența acestei abilități foarte valoroase de vindecare este în general ignorată de medicina alopată convențională și chiar „disprețuită” de companiile de medicamente care preferă să vadă medicamentele ca singurul remediu pentru boală.
„Noua biologie” subliniază rolul minții ca factor principal care influențează sănătatea. Aceasta este o diferență importantă, deoarece recunoaște că nu suntem neapărat victime ale biologiei și că, cu o înțelegere adecvată, putem folosi mintea ca o putere care controlează viața. În această realitate, din moment ce ne putem controla gândurile, devenim stăpâni ai biologiei noastre și nu victime ale genelor conectate.
În al treilea rând, „noua biologie” subliniază că evoluția nu este condusă de mecanismele evidențiate în biologia darwiniană. În timp ce „noua biologie” încă recunoaște că viața a evoluat de-a lungul timpului, sugerează că a fost influențată mai mult de mecanismele lamarckiene decât de mecanismele darwiniene. (Acest răspuns este discutat mai detaliat în întrebarea darwiniană de mai jos.)
În concluzie, intenția „noii biologii” nu este îndreptată atât spre comunitatea științifică (care a început deja să își revizuiască sistemul de credințe), cât este destinată publicului (publicul laic) care este încă prost educat cu vechiul , convingeri învechite și limitative. Publicul trebuie să fie conștient de noua știință, deoarece aceasta reprezintă cunoștințe care le vor permite să aibă mai multă putere asupra vieții lor.
Aceasta este cunoștințele noi despre „sine”. Deoarece cunoașterea este putere, „cunoașterea de sine” înseamnă în mod direct auto-împuternicire, exact ceea ce avem nevoie în aceste vremuri tulburi pentru planetă.
2 Experimentați vreun fel de presiune din cauza ideilor dvs.? Dacă da, ce fel de presiune?
Nu chiar. Majoritatea oamenilor de știință convenționali pur și simplu ignoră ideile mele și în schimb favorizează menținerea credințelor convenționale, în ciuda faptului că medicina a devenit principala cauză de deces în Statele Unite (vezi statisticile pentru boli iatrogenice). Cu toate acestea, din 2000, am observat că tot mai mulți oameni de știință încep să recunoască că există într-adevăr o bază teoretică reală pentru „noua știință” pe care o prezint. În fiecare zi, cercetarea științifică recent publicată confirmă în mod continuu ideile prezentate în cartea Biologia credinței.
De exemplu, capitolul 2 din cartea mea este despre modul în care mediul programează activitatea genetică a celulelor clonate. Am intitulat acest capitol Este mediul, prost. La patru luni după publicarea cărții, prestigioasa jurnală științifică Nature a publicat un articol principal despre modul în care genele din celulele stem sunt programate de mediu. Ei și-au intitulat articolul It's the Ecology, Stupid! Am fost entuziasmat pentru că verificau ceea ce am scris și chiar foloseau exact același titlu. (Există o zicală veche, „Imitația este cea mai sinceră din lingușire”, și într-adevăr, am fost măgulit de articolul lor!)
Este foarte dificil pentru oamenii de știință să renunțe la convingerile stabilite cu care au fost instruiți și pe care le folosesc în cercetarea lor. Atunci când noi perspective ale științei intră în domeniul lor, mulți oameni de știință preferă cu încăpățânare să-și păstreze opiniile învechite. Cred că știința se oprește neintenționat să recunoască progresele necesare pe care le-am putea folosi pentru a împiedica lumea noastră să se prăbușească din cauza dificultății de a elibera credințele limitative. Cu toate acestea, noile perspective științifice explică ceea ce știm deja, oferind explicații pentru multe dintre observațiile inexplicabile, cum ar fi vindecări miraculoase și remisiuni spontane.
3 Cum contestă teoria ta darwinismul? Ați putea descrie și explica aceste aspecte principale?
În primul rând, oamenii confundă evoluția cu teoria darwiniană. Jean-Baptiste de Lamarck a stabilit științific evoluția în 1809, cu cincizeci de ani înainte de teoria lui Darwin. Teoria darwiniană este despre „cum” a avut loc evoluția. Teoria darwiniană oferă doi pași de bază: 1) Mutația aleatorie - credința că mutațiile genelor sunt aleatorii și nu sunt influențate de mediu. Pur și simplu, evoluția este condusă de „accidente”. 2) Selecția naturală - Natura elimină cele mai slabe organisme într-o „luptă” pentru existență. Pur și simplu, viața se bazează pe competiția cu câștigători și învinși.
Noile perspective științifice oferă o imagine diferită. În 1988, cercetările au stabilit că, atunci când sunt stresate, organismele au mecanisme de adaptare moleculară pentru a selecta genele și a-și modifica codul genetic. Pur și simplu, organismele își pot schimba genetica ca răspuns la experiențele din mediu. În consecință, acum există două tipuri de mutații genetice: „aleatorie” și „adaptative”. Acceptând mutațiile „dirijate” ca mecanism evolutiv, logica ar selecta acest proces ca fiind foarte probabil în modelarea evoluției și a organizării frumoase a biosferei. Deși s-ar putea argumenta întotdeauna că viața a apărut prin mutații aleatorii „accidentale”, ar fi foarte improbabil ca acest mecanism să fie forța motrice principală din spatele evoluției.
Concluzie: ordinea vieții implică că nu suntem probabil accidente ale evoluției aleatorii, pentru că am evoluat din tot ceea ce este pe această planetă și suntem complet conectați la el. Această nouă viziune dezvăluie că influențele umane în distrugerea mediului duc de fapt la propria noastră dispariție. Oamenii au fost cu adevărat meniți să fie grădinarii din Grădina Edenului.
Teoria darwiniană subliniază în continuare că viața se bazează pe „supraviețuirea celui mai apt în lupta pentru existență”, ceea ce implică faptul că este o lume „câine-mănâncă-câine” în care trebuie să ne luptăm pentru a rămâne în viață. Această idee de „luptă” s-a bazat inițial pe teoria lui Thomas Malthus care a prezis: „Animalele se reproduc atât de repede încât va veni un moment în care vor fi prea multe animale și nu vor fi suficientă hrană”. Așa că viața va avea ca rezultat inevitabil o luptă și doar cei „cel mai apți” vor supraviețui competiției. Această idee s-a transmis în cultura umană, astfel încât să vedem viața noastră de zi cu zi ca o competiție lungă condusă de frica de a pierde lupta. Din nefericire, ideea lui Malthus s-a dovedit a fi incorectă din punct de vedere științific, prin urmare caracterul competitiv al teoriei darwiniste este practic viciat.
Noile perspective oferite în biologie dezvăluie acum că biosfera (toate animalele și plantele împreună) este o comunitate integrată uriașă care se bazează cu adevărat pe o cooperare a speciilor. Natura nu prea îi pasă de indivizii dintr-o specie; Naturii îi pasă de ceea ce specia „întreg” face asupra mediului. Pur și simplu, Naturii nu-i pasă că am avut un Einstein, un Mozart sau un Michelangelo (exemple de „cel mai apt” al umanității), Natura este mai preocupată de modul în care civilizația umană dărâmă pădurile tropicale și schimbă clima.
„Noua biologie” subliniază că evoluția 1) nu este un accident și 2) se bazează pe cooperare, aceste perspective sunt profund diferite de cele oferite de teoria darwiniană convențională. O teorie mai nouă a evoluției ar sublinia natura armoniei și comunității ca forță motrice din spatele evoluției, idei care sunt complet diferite de noțiunea de astăzi de competiție viață/moarte.
4 Ne puteți spune cum ați ajuns la concluzia că ne putem comanda și modifica celulele și genele? Ai făcut parte din începutul cercetărilor despre celulele stem. Din acea experiență ați concluzionat că caracteristicile și comportamentul celulelor reflectă mediul lor și nu ADN-ul lor?
Primele mele perspective științifice s-au bazat pe experimentele pe care le-am început în 1967, folosind culturi de celule stem clonate. În aceste studii, celule identice genetic au fost inoculate în trei vase de cultură, fiecare având un mediu de creștere diferit („mediul” celulei). Într-un vas celulele stem s-au transformat în mușchi, în al doilea vas celulele identice genetic s-au transformat în celule osoase, iar în al treilea vas, celulele au devenit celule adipoase. Ideea: celulele erau identice genetic, doar „mediile” erau diferite. Rezultatele mele experimentale, publicate în 1977, dezvăluie că mediul a controlat activitatea genetică a celulei.
Aceste studii arată că genele oferă celulelor „potenţiale”, care sunt selectate şi controlate de celulă ca răspuns la condiţiile de mediu. Celulele își ajustează în mod dinamic genele astfel încât să își poată adapta biologia la cerințele mediului. Studiile mele m-au condus la faptul că nucleul, organelul citoplasmatic care conținea genele, nu controla biologia celulei, deși aceasta este credința care este încă recunoscută în manualele de astăzi.
Mai târziu am descoperit că membrana celulei („pielea”) era de fapt echivalentul creierului celulei. Interesant este că în dezvoltarea umană pielea embrionară este precursorul creierului uman. În celule și la om, creierul citește și interpretează informațiile de mediu și apoi trimite semnale pentru a controla funcțiile și comportamentele organismului.
5 Mai târziu, ați afirmat că transformarea celulelor din vasele de sânge din alte țesuturi era legată de semnalele transmise de sistemul nervos central. Deci este corect să spunem că este posibil să controlăm formarea vaselor de sânge din mintea noastră? Care este calea fiziologică și mentală și beneficiul acestei puteri?
Structura și comportamentul vaselor de sânge sunt foarte reglementate de organism, astfel încât sistemul cardiovascular poate furniza sânge proaspăt oxigenat țesuturilor în funcție de „nevoile” acestora. Dacă fugi de un leopard, ai nevoie de sânge pentru a-ți hrăni brațele și picioarele, în timp ce acestea fug de amenințare, iar când ai luat cina, ai nevoie de sânge în intestin pentru a hrăni procesele folosite pentru digestie. Ideea: comportamentele diferite necesită modele diferite de flux sanguin. Modelul fluxului sanguin al corpului este reglat de creier care interpretează nevoile corpului și apoi trimite semnale vaselor de sânge pentru a controla funcția și genetica celulelor care căptușesc vasul de sânge.
Sângele servește atât ca furnizor de nutriție a organismului, cât și al sistemului imunitar. Vasele de sânge au caractere comportamentale diferite atunci când sunt implicate în funcția de nutriție (creștere) sau când sunt angajate într-un răspuns inflamator (protecție).
Starea funcțională și structurală a vasului de sânge se bazează pe nevoile organismului. Mintea este directorul principal al nevoilor corpului, astfel încât gândurile și credințele care acționează prin sistemul nervos au ca rezultat direct eliberarea de substanțe neurochimice care influențează genetica și comportamentul vaselor de sânge. În consecință, mintea ne poate îmbunătăți sănătatea prin reglarea adecvată a activității vasculare și ne poate sabota la fel de ușor sănătatea dacă mintea trimite semnale de reglare inadecvate sistemelor corpului.
6 Dar pentru ca ei să se transforme într-un nou tip de celulă nu este necesar ca ei să aibă un ADN „multipotent”? Ce poate determina modificările în țesuturi și în ce mod?
Toate celulele din organism au aceleași gene (cu excepția globulelor roșii care nu au un nucleu sau gene). Fiecare celulă este înzestrată cu același potențial genetic de a forma orice țesut sau organ. În timp ce cei mai mulți oameni cred că genele controlează biologia celulei, genele sunt pur și simplu „planuri” folosite în realizarea blocurilor de proteine ale corpului. În stadiile incipiente de dezvoltare, toate genele din celulele embrionare pot fi activate, astfel încât aceste celule sunt cu adevărat „celule multipotențiale”. Pe măsură ce dezvoltarea continuă și celulele se diferențiază în țesuturi specializate și celule de organe, această maturare este însoțită de o „mascare” a genelor care nu vor fi exprimate de o anumită celulă. De exemplu, atunci când o celulă se diferențiază într-o celulă musculară, genele din nucleul ei care pot produce celule nervoase, celule osoase sau celule ale pielii sunt „inactivate”. Celula își pierde potențialul de dezvoltare pe măsură ce se maturizează.
Recent, oamenii de știință au găsit o modalitate de a „demasca” genele. Ei sunt capabili să reactiveze programe genetice care au fost dezactivate în timpul dezvoltării. În studiul lor, ei au descoperit gene într-o celulă a pielii și au transformat celula matură, diferențiată a pielii într-o „celulă stem”, o stare de dezvoltare mai primitivă. Noile perspective dezvăluie că, ca răspuns la anumite condiții de mediu (de exemplu, eliberarea unor hormoni și factori de creștere specifici), celulele își activează sau maschează genele pentru a-și regla comportamentul și activitatea.
7 Ați testat acest model pentru a arăta și a replica teoria dvs. pentru a le arăta celorlalți oameni de știință punctul dvs. de vedere?
Înapoi la sfârșitul anilor 1970 până la începutul anilor 1990, cercetarea mea a „intrat în conflict” cu convingerile generale susținute de biologii celulari. Înainte de a putea publica cercetările pe care le-am făcut la Universitatea din Wisconsin sau la Universitatea Stanford, colegilor mei li s-au arătat în mod constant rezultatele acestor experimente „ciudate”, pentru a le oferi șansa de a-mi critica studiile și de a fi siguri că am fost corect în interpretarea mea a rezultatelor.
De fapt, ultimele mele articole de cercetare publicate la Stanford University Medical School au fost amânate cu aproape un an până când toți cei implicați în studii au acceptat pe deplin rezultatele și au fost de acord cu interpretarea acestor experimente neobișnuite. Chiar dacă au fost strâns implicați în aceste studii, oamenii de știință mai convenționali din grup au ales să ignore rezultatele și să le considere o „excepție” de la credințele stabilite. Din păcate, principiile științifice nu pot avea „excepții”, dacă un principiu are excepții, înseamnă pur și simplu că credința presupusă este incompletă sau incorectă!
8 Care sunt consecințele acestei concluzii pentru știință? Reprezintă posibilitatea unei schimbări de paradigmă?
Când mi-am publicat studiile pentru prima dată în anii 1970, rezultatele au contestat complet credințele despre genetică la acea vreme. Mulți oameni de știință mi-au ignorat total cercetarea pentru că nu se conforma ipotezelor convenționale. Cu toate acestea, munca a fost importantă pentru că a dezvăluit că viețile noastre nu au fost preprogramate în gene. Noua știință a arătat că ne putem influența activ genetica. A arătat cum experiențele de viață și educația schimbă radical citirea genomului nostru.
Ceea ce era „erezie” când am publicat prima dată această lucrare devine acum credința convențională în biologia celulară. De fapt, astăzi, când vorbesc despre experimentele mele și despre rezultatele ciudate, mulți oameni de știință spun: „Deci, ce este atât de nou în ceea ce vorbești!” Am parcurs un drum lung din 1977! Paradigma s-a schimbat deja și principiile importante de auto-împuternicire ale noii științe a epigeneticii își fac treptat drum în lumea convențională.