Din perspectiva științei de „noi margini”, caracterul îmbătrânirii unui individ este în primul rând o reflectare a convingerilor subconștiente și nu a istoriei genetice. După cum s-a discutat în Biologia credinței, activitatea EEG a creierului în primii șase ani de viață dezvăluie că mintea unui copil este angajată în primul rând într-o transă hipnotică. În consecință, orice experimentează sau învață copilul în această perioadă critică de dezvoltare este descărcat direct în subconștient.
Aceste percepții de dezvoltare dobândite reprezintă credințele fundamentale care controlează în esență biologia unui individ pentru tot restul vieții sale. Această concluzie este susținută de studii medicale recente care dezvăluie faptul că înclinația de a experimenta o boală la vârsta adultă este determinată de influențele mediului în timpul etapelor periconceptuale, fetale și infantile ale vieții.