Mecanismele epigenetice sunt în mare măsură controlate de percepția (interpretarea) mediului de către o persoană. Deoarece dobândim (învățăm) percepții începând din momentul în care suntem încă în stadiul de dezvoltare fetală, multe dintre programele noastre învățate sunt descărcate în mintea subconștientă chiar înainte să devenim „conștienți”. Oamenii de știință dezvăluie că 95-99% din viața noastră este controlată de programele stocate în subconștient. Deci, dacă am primit o pregătire (programare) proastă între etapele fetale și primii șase ani ai vieții noastre, aceste „credințe” dobândite sunt determinanții primari care influențează citirea epigenetică a genelor noastre. Este important de remarcat faptul că credința că cineva are „gene rele” poate crea de fapt o proteină „rea” dintr-o genă bună. De asemenea, „credința” că „nu pot să mă vindec” poate interfera și cu propria noastră capacitate de a ne vindeca pe noi înșine. Problema... rar observăm propriile noastre comportamente subconștiente, prin urmare aproape niciodată nu înțelegem că ne angajăm în neștire în comportamente care limitează și auto-sabotează biologia noastră. Pentru că nu suntem conștienți de aceste comportamente, atunci când avem probleme de sănătate și relații rareori recunoaștem că am fost implicați în crearea lor.
În concluzie, rolul genelor (natura) este modelat în primul rând de experiențele noastre de viață (îngrijirea). Cu toate acestea, ultimele influențe ale minții asupra genelor sunt aproape întotdeauna legate de credințele care sunt îngropate în mințile noastre subconștiente și nu sunt cunoscute frecvent de mintea conștientă... deci sursa problemelor noastre, adică sinele nostru, este rareori recunoscută. Prin urmare, avem înclinația să dăm vina pe surse externe (de exemplu, genele) pentru problemele pe care le trăim în viață. Acesta este motivul pentru care subliniez necesitatea identificării și rescrierii comportamentelor nevăzute programate în mințile noastre subconștiente.